Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlniri pastoral-misionare la Craiova şi Horezu
Preoţii din Protopopiatul Craiova Sud se întâlnesc astăzi în cadrul conferinţelor pastoral-misionare de toamnă. Activitatea va avea loc în sala de festivităţi a Centrului de Restaurare şi Vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. În Arhiepiscopia Râmnicului, ultima întâlnire pastoral-misionară a avut loc la Horezu, marţi, 5 noiembrie.
Dacă la începutul săptămânii preoţii din Protoieria Târgu-Cărbuneşti au analizat principalele probleme pastoral-misionare, în contextul „ofensivei sectare“, astăzi este rândul clericilor din Protopopiatul Craiova Sud să dezbată această problemă. Întâlnirea debutează cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată la altarul Bisericii „Sfinţii Împăraţi“ - Obedeanu din Craiova. După slujbă, preoţii vor merge la Centrul de Restaurare şi Vizualizare al Facultăţii de Teologie pentru a lua parte la lucrările conferinţei. După prezentarea referatului de fond, va fi pusă în discuţie situaţia cultelor neoprotestante pentru fiecare parohie în parte. Întâlnirea va fi prezidată de IPS Părinte Mitropolit Irineu.
Întâlnire pastoral-misionară în Arhiepiscopia Râmnicului
La Horezu a avut loc marţi, 5 noiembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, ultima conferinţă pastoral-misionară de toamnă din Eparhia Râmnicului, dedicată Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a reunit preoţii din Protopopiatul Horezu. Întrunirea a debutat cu Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, săvârşite în Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din incinta protoieriei. După slujbă, lucrările au continuat în sala de şedinţe a protopopiatului, sub preşedinţia pr. Ion Predescu, consilier social-misionar, delegatul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, care în deschiderea conferinţei a ţinut un scurt cuvânt în care a rezumat tema conferinţei.
În cadrul şedinţei, au fost prezentate următoarele referate pe tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii“: „Importanţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa şi activitatea Bisericii“ - pr. Ilie Turcescu, de la Parohia Greci, „Evlavia şi cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de către Biserică“ - pr. Ilie Udrea de la Parohia Ciumagi, şi „Actualitatea politicii religioase, sociale, legislative şi social-filantropice a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa lumii contemporane“ - pr. Ion Trăistaru de la Parohia Mecea.
Partea a doua a conferinţei, în prezenţa pr. Mihai Cârţan, protoiereu de Horezu, a fost marcată de analizarea problemelor curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative cu care se confruntă parohiile din cuprinsul Protopopiatului Horezu, insistându-se asupra intensificării activităţii social-filantropice şi dezvoltarea activităţilor tradiţionale cultural-educative pentru atragerea şi formarea copiilor şi a tinerilor în spiritul creştin ortodox.