Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Întâlniri preoțești specifice Postului Mare la Timișoara
Miercuri, 16 martie, la biserica paraclis mitropolitan din incinta Colegiului `C. D. Loga~ din Timișoara, au debutat conferințele din Postul Mare, organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara.
În cadrul acestei întâlniri a avut loc prezentarea volumului intitulat „Biserica Ortodoxă și provocările viitorului”, editat de pr. prof. dr. Mihai Himcinschi și diac. lect. dr. Răzvan Brudiu, cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Întâlnirea a fost moderată de pr. conf. dr. Constantin Jinga. De față a fost și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a avut o contribuție importantă la desfășurarea evenimentului.
Corul Facultății de Teologie din Timișoara, condus de pr. lect. asoc. drd. Laurian Popa, a interpretat câteva piese religioase.
La conferință au luat parte cadre didactice și studenți ai Facultății de Teologie din Timișoara, credincioși și iubitori de carte teologică, se arată pe site-ul mitropolia-banatului.ro.



.jpg)
