Întreita vindecare a Mântuitorului

Episodul vindecării copilului lunatic, stăpânit de diavolul surd şi mut, descoperă lucrarea întreită de vindecare pe care Mântuitorul o face asupra copilului chinuit, asupra tatălui acestuia şi asupra ucenicilor Domnului. „Evanghelia ne arată cum Mântuitorul a săvârşit trei mari binefaceri. În primul rând a vindecat de îndoială şi a întărit în credinţă pe tatăl unui copil bolnav, l-a vindecat pe copilul bolnav care era stăpânit de un duh rău mut şi surd şi, în acelaşi timp, a luminat pe ucenicii Săi care aveau o nepricepere duhovnicească în ceea ce priveşte modul de a alunga pe demoni din oamenii pe care ei îi stăpânesc. Am putea spune că Evanghelia este o evanghelie a vindecării: o vindecare de suferinţă, o vindecare de credinţă slabă şi o vindecare de nepricepere duhovnicească“, a spus Preafericirea Sa. Tatăl copilului este cel care solicită ajutorul Mântuitorului pentru a-i vindeca fiul, şi într-un fel el îşi recunoaşte neputinţa, disperarea, pocăinţa şi chiar vinovăţia pentru starea fiului său, prin cuvintele sale excepţionale: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!“, care au rămas întipărite în memoria Bisericii. „Mântuitorul deodată cu lucrarea de alinare a suferinţei copilului doreşte să îndrepte starea duhovnicească, să vindece pe tatăl copilului de îndoială sau de puţina credinţă. El provoacă în tatăl copilului un fel de sentiment de pocăinţă, de vreme ce, plângând, acesta a zis: «Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!», arătând şi dorinţa de a-şi întări credinţa, dar şi smerenia, zicând să ajute necredinţei sale, nu puţinei credinţe“, a explicat Patriarhul României. Mântuitorul a vindecat pe copil de demonul care-l chinuia şi dorea să-l omoare şi apoi a dezlegat şi apostolilor Săi misterul acestei vindecări: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post“. „În omul care se roagă şi posteşte nu cuvintele alungă pe demoni, ci puterea Duhului Sfânt care se află în omul rugător şi postitor, pentru că este şi smerit. Postul îl smereşte pe om, iar smerenia îl ajută să se roage mai mult şi mai puternic, mai fierbinte, punându-şi nădejdea nu în forţele proprii, ci în prezenţa lucrătoare, vindecătoare şi sfinţitoare a Duhului Sfânt. Numai Duhul Sfânt alungă duhurile rele şi necurate. Prezenţa Duhului Sfânt ca duh al curăţiei, al smereniei, al iubirii fără orgoliu este înfricoşătoare sau înfiorătoare pentru demoni. Cu alte cuvinte, lucrarea de alungare a demonilor nu se face prin invocare magică de cuvinte, ci prin invocarea Duhului Sfânt în omul rugător şi postitor, ca el să aibă de la Duhul Sfânt puterea de a alunga pe demoni“, a spus PF Părinte Patriarh Daniel. În acest episod vedem că puterea şi misiunea pe care Mântuitorul a dat-o apostolilor de a călca peste diavoli, precum şi credinţa tatălui fiului lunatic, nu sunt daruri de care omul se bucură în mod autonom şi separat de Dumnezeu, ci ele trebuie cultivate în relaţie şi comuniune cu Dumnezeu, pentru a fi lucrătoare şi eficace. Cu alte cuvinte, strădaniile şi lupta omului de a cultiva darul sunt absolut necesare, iar dintre toate acestea, Mântuitorul recapitulează în acest context două: postul şi rugăciunea.