După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întrunire a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei
Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei s-a întrunit joi, 28 iulie, în şedinţă lunară de lucru, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului. În cadrul şedinţei Consiliului Eparhial, au fost analizate şi aprobate problemele curente ale secţiilor: administrav-bisericească, culturală, economică, asistenţă socială şi de patrimoniu.
La secţia administrativ-bisericească a fost prezentată membrilor Consiliului Eparhial hotărârea Sfântului Sinod nr. 6.542 din 23 iulie 2011, cu privire la activitatea de la Centrul Eparhial din Timişoara, care trebuie să se desfăşoare conform noului Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, toate cheltuielile, investiţiile, precum şi numirile şi revocările personalului clerical şi laic trebuie făcute numai cu aprobarea Permanenţei Consiliului Eparhial, făcându-se precizări cu privire la atribuţiile Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cele care revin Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. În cadrul aceleiaşi secţii, a fost validat rezultatul examenului de selecţie pentru ocuparea postului vacant de preot de la Parohia Buziaş I, din cadrul Protopopiatului Lugoj, la care au participat trei preoţi. În acelaşi timp, au fost analizate rapoartele oficiilor protopopeşti privind comportamentul unor clerici şi solicitările adresate de oficiile protopopeşti şi consiliile parohiale, privind schimbările survenite în cadrul personalului neclerical de la nivelul eparhiei. Le secţia culturală au fost prezentate informaţii privind examenul de bacalaureat şi de admitere de la Secţia de teologie a Liceului Pedagogic "Carmen Sylva" din Timişoara şi, totodată, cele referitoare la examenul de licenţă şi de admitere de la Facultatea de Teologie din Timişoara. În continuarea şedinţei, au fost aprobate unele proiecte de asistenţă socială, precum şi contracte de închiriere înaintate de oficiile parohiale din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei. (George Giurgiu)



.jpg)
