Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întrunire a preoților parohi din municipiul Tulcea
Sala de ședințe a Centrului eparhial al Episcopiei Tulcii a găzduit joi, 11 ianuarie, prima întrunire din acest an a preoților parohi din municipiul Tulcea, sub președinția Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a transmis TRINITAS TV.
Întâlnirea a debutat prin oficierea unei slujbe de mulțumire, ierarhul tulcean binecuvântând apoi deschiderea lucrărilor ședinței, în cadrul căreia a fost prezentată o analiză a activităților realizate la nivelul parohiilor din municipiu, precum și o serie de proiecte care vor fi implementate în eparhie în acest an.
„A devenit o tradiție ca la început de an, sub lumina blândă și binecuvântată a Botezului Domnului să ne revedem la Centrul eparhial cu preoții parohi din municipiul Tulcea pentru a aduce prinos de mulțumire lui Dumnezeu printr-o rugăciune de mulțumire pentru toate câte ne-a hărăzit nouă, clerului și credincioșilor din eparhia noastră. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne binecuvânteze cu al Său har și a Sa iubire de oameni, să ne dăruiască dragoste sinceră față de Altarul străbun și față de credincioșii noștri, ca și ei să simtă că suntem una în trupul cel tainic al Domnului, care este Biserica”, a declarat Preasfințitul Părinte Episcop Visarion pentru TRINITAS TV.
De asemenea, părintele protoiereu Romeo Gabriel Ispas de la Protopopiatul Tulcea a oferit detalii despre tematica întâlnirii preoților tulceni: „Avem, pe de o parte, această privire retrospectivă către anul care a trecut și, pe de altă parte, o privire cu multe nădejdi către anul care tocmai a început. Ne rugăm pentru sănătate, pentru binecuvântare și ajutor din partea lui Dumnezeu, pentru a putea să ne sprijinim necondiționat unii pe alții”.