Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Întrunire pastoral-misionară în Episcopia Caransebeșului
Preoții Cercului pastoral-misionar Reșița Nord s-au întrunit la Târnova, județul Caraș-Severin, cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, pentru a se ruga și a dezbate teme ce vizează Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, dar și viața bisericească în cei 160 de ani de la înființarea Episcopiei Caransebeșului (1865-2025).
Întrunirea face parte din cadrul programului eparhial desfășurat anul acesta de Episcopia Caransebeșului și s-a desfășurat miercuri, 19 martie. Prima parte a cuprins slujba de Te Deum oficiată de un sobor de preoți în biserica parohială din Târnova. Alături de ierarh și preoți au participat și autoritățile locale, dar și credincioși din parohie.
La final, părintele Sergiu Dalea a vorbit despre întruparea Fiului lui Dumnezeu, pornind de la Simbolul de credință.
A doua parte s-a desfășurat la Școala Gimnazială din localitate, unde au fost prezentate trei referate. Părintele Emil-Sergiu Varga de la Parohia Govândari-Reșița a prezentat lucrarea „Autocefalie şi sinodalitate în Ortodoxia contemporană: rolul Patriarhiei Române”, părintele Gheorghiță-Cosmin Oltean de la Parohia Soceni a vorbit despre „Slujirea episcopilor Caransebeșului - Aspecte naționale și misionare”, iar părintele Trandafir-Cosmin Brebu de la Parohia Govândari-Reșița a susținut referatul „Sfântul Preot Mărturisitor Ilarion Felea - predicator, dascăl și apologet al Bisericii”.
După expunerea referatelor au avut loc discuții și comentarii pentru a fixa cât mai bine ideile subliniate în cele trei lucrări. De asemenea, au fost dezbătute și probleme pastorale din unităţile parohiale ale Cercului pastoral-misionar Reșița Nord, precum și comunicarea unor hotărâri de la nivelul Centrului eparhial.



.jpg)
