Hramul Bisericii Ortodoxe „Sfânta Cuvioasa Parascheva“ din localitatea Tâmpa, Protopopiatul Orăştie, din Eparhia Devei şi Hunedoarei, a constituit un moment de adevărată bucurie pentru credincioşii din Simeria şi împrejurimi, care au participat la Taina Sfântului Maslu, săvârşită de 11 preoţi, întruniţi cu prilejul şedinţei Cercului Pastoral Misionar Simeria. Alături de parohul Ioan Dragoman, de la Parohia Tâmpa au fost prezenţi preoţii: Ioan Coţa, Marius Draia, Oliver Cosma, Traian Crişan şi Gabriel Basa din Simeria, Nicolae Gabăr din Uroi, Darius Ştefănescu din Rapolt, Daniel Baraboiu din Bobâlna, Călin Balea din Boiu şi David Totu din Băcia.
Pr. David Totu a adresat credincioşilor prezenţi un pătrunzător cuvânt referitor la rostul iubirii în mântuirea omului, lucru care se desprinde ca o evidenţă din viaţa Cuvioasei Parascheva, care a făcut din slujirea semenilor un scop al vieţii, primind ca dar din partea lui Dumnezeu puterea de a-i ajuta pe cei credincioşi, în chip minunat chiar şi după intrarea în veşnicie, conform celor precizate de pr. Gabriel Valeriu Basa.
„Fie ca prin mijlocirile Cuvioasei Parascheva, lucrarea pastorală a slujitorilor din zona Simeria, în ogorul lui Hristos să prindă rădăcină în sufletele chiar parţial desţelenite ale creştinilor de aici, care în cele din urmă să rodească prin manifestări ale iubirii semenilor şi a lui Dumnezeu, în scopul dobândirii comuniunii care să aducă mântuirea tuturor“, a spus pr. Gabriel Valeriu Basa.