În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Întrunirea Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului
Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului s-a întrunit joi, 21 ianuarie, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, chiriarhul locului, la Centrul eparhial de la Roman în ședință de lucru.
Cu acest prilej, responsabilii sectoarelor din cadrul Administraţiei eparhiale au prezentat sinteza activităţilor administrative, culturale, catehetice, editoriale, social-filantropice, precum și de patrimoniu și construcții bisericești, din anul 2020, la nivelul fiecărei subunităţi, pe baza dărilor de seamă. De asemenea, au fost dezbătute principalele aspecte economice și financiar-contabile de la nivelul Centrului eparhial şi al subunităţilor.
În partea a doua a lucrărilor au fost analizate propunerile de proiecte şi programe în vederea receptării şi aplicării, la nivelul Centrului eparhial, al protopopiatelor, al parohiilor și al mănăstirilor, a hotărârilor Sfântului Sinod cu privire la „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.
În continuare, ierarhul a menționat faptul că, asemeni anilor anteriori, și în 2021, în cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului se vor desfășura mai multe programe cultural-catehetice și social-filantropice la care sunt așteptați să se implice toți cei care iubesc Biserica.



.jpg)
