Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Întrunirea Consiliului Mondial al Bisericilor, la Geneva
Reprezentanţii Consiliului Mondial al Bisericilor se întâlnesc în perioada 26 august-2 septembrie la Geneva, potrivit Radio TRINITAS, citat de BASILICA. Pe ordinea de zi a Consiliului se află alegerea unui nou secretar general şi organizarea unei noi întâlniri a Consiliului Mondial al Bisericilor. Din partea Bisericii Ortodoxe Române va participa IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi exarh patriarhal, împreună cu părintele Michael Tiţa, consilier patriarhal în cadrul Sectorului de relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române.



.jpg)
