Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Întrunirea preoţilor responsabili de cateheza parohială din Arhiepiscopia Dunării de Jos
În Sala „Episcop Chesarie Păunescu” din cadrul Centrului eparhial de la Galați al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a avut loc miercuri, 26 februarie, întrunirea preoţilor responsabili de cateheza parohială din cele opt protopopiate ale eparhiei.
Întâlnirea a fost organizată de Biroul de cateheză şi activităţi cu tineretul din cadrul Centrului eparhial şi a reunit preoții care desfășoară constant activități cu tinerii.
Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
În cadrul discuțiilor a fost făcută o retrospectivă a activităţilor de tineret care s-au desfăşurat pe parcursul anului 2019 în Eparhia Dunării de Jos, au fost proiectate activităţile ce urmează a se desfăşura în anul 2020 în contextul Anului omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor. În acest sens, a fost prezentat și prelucrat proiectul național de tabere pentru copii, inițiat de către Patriarhia Română, intitulat „Tinerii în acțiune!”. S-au analizat obiectivele specifice, ținându-se cont de realitățile din comunitățile locale în cele 18 centre acreditate de eparhie, pentru tabere de copii, pe toată perioada anului 2020. Totodată s-a discutat modalitatea identificării posibilelor resurse în vederea organizării acestora.
La final, preoții au avut scurte intervenţii în care au prezentat propuneri pentru rezolvarea dificultăților apărute în organizarea și motivarea grupurilor catehetice parohiale.



.jpg)
