Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întrunirea profesorilor de religie din județul Bihor
La Oradea s-a desfăşurat reuniunea cadrelor didactice care predau religie în şcolile din județul Bihor și a profesorilor de teologie ortodoxă de la școlile teologice din Eparhia Oradiei.
Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie și cu slujba de Te Deum în paraclisul Liceului ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, săvârșite de către pr. Radu Rus, consilier al Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul din cadrul eparhiei şi directorul liceului ortodox. A urmat susţinerea referatului „Personalitatea remarcabilă a patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și tradiția seculară a traducerilor de cărți bisericești” de către lect. dr. Ionel Chira, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, a Universităţii Oradea. Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a subliniat rolul providenţial al orei de religie pentru copiii și tinerii elevi din școli, îndemnând profesorii prezenți „să nu se lase descurajaţi şi să nu cedeze în faţa provocărilor venite din partea societăţii contemporane secularizate, care, sub diferite forme, încearcă să Îl excludă pe Dumnezeu din spaţiul public”.
La Consfătuirea județeană anuală a profesorilor de religie, au participat cadrele didactice care predau religie ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică, reformată, baptistă și penticostală în școlile din județul Bihor.
Ierarhul Oradiei a evidențiat rolul orei de religie în formarea caracterului religios-moral al elevilor, apreciind jertfelnicia profesorului de religie, misiunea acestuia în societatea contemporană şi a subliniat importanța transmiterii de valori elevilor , precum toleranță și respect în contextul conviețuirii într-un spațiu multicultural și pluriconfesional.
Inspectorul școlar pentru disciplina religie, pr. prof. Florin Negruţiu, a prezentat o analiză a principalelor activități desfășurate la nivelul disciplinei în anul școlar precedent, fiind menționate cele mai importante programe și proiecte derulate în anul școlar 2081-2019 la nivel județean și nu numai, modul în care au fost receptate la nivelul comunității programele educative, rolul cursurilor de formare, performanțele obținute la competițiile locale, județene și naționale de elevii de la toate confesiunile și nivelurile de clasă unde se organizează astfel de olimpiade și concursuri.