De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Întruniri preoţeşti în trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor
În trei protopopiate din Eparhia Iaşilor au avut loc, în zilele de 17 şi 18 martie 2014, şedinţe lunare cu preoţii. Temele prezentate au fost dedicate Sfintei Împărtăşanii şi Sfintei Spovedanii, întrucât 2014 este Anul omagial euharistic în Patriarhia Română.
La sediul Protopopiatului Piatra Neamţ a avut loc ieri, 18 martie 2014, şedinţa lunară cu preoţii. Părintele Dumitru Romanescu, de la Parohia Pârâul Frunţii, a prezentat referatul cu titlul „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu (Ioan 6, 51) - Sfânta Împărtăşanie“. După cum ne-a relatat pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, preoţii au luat cuvântul pe marginea temei expuse. „Ne-am axat pe canonul pe care preotul trebuie să-l facă înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii. Am avut câteva intervenţii frumoase din partea preoţilor pe marginea temei prezentate“, a spus pr. protopop Valentin Tofan. În continuare, pr. Ştefan Zaharia, coordonatorul Pro Vita al Protopopiatului Piatra Neamţ, a prezentat câteva aspecte care ţin de acest compartiment, iar pr. Nicolae Nicău, preşedintele ATOR - Piatra Neamţ, a amintit de activităţile asociaţiei din acest an. La final, s-au transmis hotărârile venite de la Centrul eparhial Iaşi şi s-a amintit de pelerinajul de Florii care va avea loc la Piatra Neamţ pe 12 aprilie 2014.
Tot ieri s-a desfăşurat întrunirea preoţilor Protopopiatului Ceahlău. Părintele Andrei Fabian, de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ - Ceahlău, a prezentat referatul cu tema „Cauzele crizei actuale - consumul de droguri, alcool şi tutun“. După cum ne-a relatat pr. Ionel Cuţuhan, protopop al Protopopiatului Ceahlău, la întâlnire a participat şi pr. Gheorghe Marian Filip, misionar protopopesc al protopopiatelor Târgu Neamţ şi Ceahlău, care a prezentat activităţile pe care le va desfăşura în perioada următoare, în colaborare cu slujitorii sfintelor altare.
Preoţii din Protopopiatul Iaşi 1 s-au reunit luni, 17 martie 2014, în şedinţă lunară la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi. Referatul cu tema „Taina Sfintei Spovedanii sub aspect dogmatic şi practic“ a fost susţinut de pr. Adrian Chelaru de la parohia Buruieneşti. „Preoţii au luat cuvântul şi au adus noutăţi în ceea ce priveşte această sfântă taină. După discuţiile purtate, slujitorii sfintelor altare s-au lămurit asupra unor probleme care erau sub semnul întrebării“, a spus pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. În partea a doua a întâlnirii s-a vorbit despre programul social-filantropic din perioada Postului Mare în parohiile Protopopiatului Iaşi 1, despre activitatea cercurilor pastorale în anul 2014 şi despre documentele primite de la Centrul eparhial Iaşi.