În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Întruniri preoţeşti în trei protopopiate din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În parohia Grumăzeşti din Protopopiatul Târgu Neamţ a avut loc ieri conferinţa de toamnă cu preoţii. Şedinţe preoţeşti au mai fost în Protopopiatele Iaşi 1 şi Vaslui.
Cu prilejul întâlnirii semestriale a preoţilor din Protopopiatul Tg. Neamţ, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în Biserica "Sf. Nicolae" din parohia Grumăzeşti. Părintele Constantin Ilade a primit rangul de iconom stavrofor din partea Părintelui Mitropolit Teofan. A urmat conferinţa cu titlul "Biserica, spaţiul bucuriei şi al libertăţii tinerilor" în cadrul căreia pr. Marian Filip de la parohia "Sf. Haralambie" din Tg. Neamţ a prezentat un referat. "Tema a fost urmărită cu mult interes şi s-au pus mai multe întrebări. S-a vorbit despre nevoile pe care le au tinerii (nevoia de identitate, de sprijin moral sau material, nevoia de comunicare, nevoia de informare etc.). La final, IPS Teofan a prezentat mai multe probleme de ordin administrativ", a declarat pentru Radio TRINITAS pr. Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Tg. Neamţ. La Biserica "Sf. Ap. Petru şi Pavel" - Bărboi din Iaşi a avut loc ieri conferinţa lunară cu preoţii din Protopopiatul Iaşi 1. Tema cu titlul "Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Libertate, demnitate şi responsabilitate" a fost prezentată de pr. Dragoş Borş de la parohia Ţigănaşi. La această întrunire a participat şi prof. Constantin Şerban, preşedintele Autorităţii de Ordine Publică din oraşul Iaşi, care i-a invitat pe preoţi să se implice în viaţa comunităţii. "Preoţii care vor să se implice într-un astfel de proiect vor trebui să ceară binecuvântare de la Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei", a spus pr. Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. Tot ieri a avut loc întâlnirea lunară a preoţilor din Protopopiatul Vaslui. Părintele Alin Sava de la parohia Toporăşti a susţinut tema "Despre anul civil şi despre anul bisericesc". "Odată cu schimbarea calendarului în anul 1924 anumiţi credincioşi s-au separat de Biserica Ortodoxă, formând gruparea numită stilismul. Despre activitatea stiliştilor au vorbit mai mulţi preoţi, amintind că mai sunt credincioşi care încă mai ţin calendarul vechi", a afirmat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui.