Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
Inundaţii la Botoşani
Peste 300 de hectare de terenuri agricole din comuna Coşula au fost inundate, în noaptea de joi spre vineri, ca urmare a ieşirii din matcă a pârâului Miletin, pe fondul precipitaţiilor puternice din ultimele 48 de ore. Potrivit primarului comunei Coşula, Mircea Acatrinei, apele au inundat 70 de hectare de păşune şi aproape 250 de hectare de culturi agricole, dintre care aproximativ 50 însămânţate. „La 14 case a ajuns apa în apropierea acestora, iar două au fost uşor afectate. Noi am intervenit cu trei tractoare şi am mobilizat lumea. Am asigurat locuri de cazare şi masă, pentru cazul în care apele ar fi crescut“, a afirmat primarul Acatrinei.






.jpg)
