La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Învierea Domnului la Catedrala din Huşi
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de Înviere la Catedrala Episcopală din Huşi, informează Biroul de presă al eparhiei. Curtea episcopiei s-a umplut de credincioşii ce purtau în mâini lumina Învierii.
Atmosfera de bucurie a cuprins întreaga incintă, iar creștinii purtând în mâini lumânări și candele au făcut ca tot ansamblul străvechii episcopii să semene, preț de câteva ceasuri, cu o mare de lumină.
Ierarhul Hușilor, împreună cu preoții slujitori, a împărțit Lumina Sfântă tuturor celor prezenți, buna rânduială ce a caracterizat aceste momente fiind o expresie a credinței sincere și a dorului după pacea pe care numai Dumnezeu o poate dărui.
Întreaga slujbă a avut loc în aer liber, respectându-se regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
Cuvântul pastoral adresat credincioşilor s-a intitulat „Învierea lui Hristos - eveniment tainic într-o «civilizație a spectacolului»”.
La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a binecuvântat prinoasele pregătite pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti.



.jpg)
