Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
IPS Arhiepiscop Calinic în mijlocul comunităţii din Oarja
Credincioşii din parohia argeşeană Oarja l-au primit în mijlocul lor, duminică, 6 octombrie, cu prilejul sfinţirii capelei mortuare construită în curtea bisericii, pe Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, la finalul căreia a felicitat preoţii slujitori şi pe credincioşi pentru grija pe care o au faţă de Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, monument istoric construit în anul 1875, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. La acest eveniment important pentru comunitatea din Oarja au participat reprezentanţi din administraţia centrală şi locală, fiii satului veniţi din diferite zone ale ţării şi enoriaşii parohiei.



.jpg)
