Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
IPS Epifanie, felicitat de PF Părinte Patriarh Daniel
Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj de felicitare Înalt Preasfinţitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, cu ocazia aniversării ocrotitorului spiritual, Sfântul Epifanie, Episcopul Ciprului:
Înalt Preasfinţia Voastră, Cu prilejul sărbătorii Sfântului Epifanie, Episcopul Salaminei Ciprului, ocrotitorul spiritual al Înalt Preasfinţiei Voastre, avem deosebita bucurie de a Vă adresa alese urări de sănătate, pace şi bucurie. Hristos - Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Epifanie, să Vă dăruiască ajutorul Său sfânt în viaţa şi activitatea pastorală pe care o desfăşuraţi! Cu frăţească dragoste în Hristos Domnul, † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



.jpg)
