Brigada 2 Infanterie „Rovine“ din Craiova a sărbătorit luni, 1 aprilie, 130 de ani de existenţă. Cu acest prilej, ostaşii au primit binecuvântare arhierească de la Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Imprimată fiinţial în tradiţia poporului nostru, legătura dintre dragostea de ţară şi credinţa străbună s-au contopit permanent prin jertfă până la sânge. Rădăcinile identităţii noastre spirituale şi naţionale au crescut laolaltă, hrănite şi adăpate din convingerea că neamul românesc a fost altoit pe credinţa cea adevărată, împărtăşită nouă în chip nemijlocit de la Sfântul Apostol Andrei. Aceste sentimente au pulsat în inimile celor câteva zeci de ostaşi craioveni, membri în Brigada 2 Infanterie „Rovine“, la sorocul de 130 de ani de la înfiinţare.
Evenimentul a fost marcat printr-un ceremonial aniversar, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai Statului-Major General şi ai Statului-Major al Forţelor Terestre din Ministerul Apărării Naţionale, autorităţi publice locale, foşti comandanţi, cadre militare în rezervă şi retragere, veterani de război. Cu acest prilej, un sobor format din preoţii militari ai garnizoanei Craiova şi preoţi de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei au săvârşit o slujbă de Te Deum.
Prezent la festivitate, IPS Mitropolit Irineu i-a felicitat pe militarii craioveni şi le-a amintit că sunt continuatorii unei tradiţii seculare, imprimate în ethosul poporului român, de apărare a gliei strămoşeşti şi a Bisericii Ortodoxe. „Faptele de arme ale acestei unităţi de elită a Armatei noastre sunt bine cunoscute şi vor rămâne în inima şi memoria noastră nu numai ca amintire şi pomenire, ci şi ca modele de curaj, demnitate şi spirit de jertfă izvorâtă din dragostea de ţară şi credinţa în Dumnezeu, aşa cum stă scris şi pe steagurile noastre de luptă: Nihil sine Deo. Sunt convins că veţi avea întotdeauna în faţă modelul înaintaşilor, veţi păstra credinţa strămoşilor şi, la fel ca ei, veţi lăsa faptele să vorbească. La ceas aniversar, se cuvine să îi comemorăm pe toţi eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i odihnească în Împărăţia Sa cea veşnică“, a spus IPS Irineu.
În cadrul ceremonialului militar religios au fost înmânate diplome de merit şi plachete aniversare atât militarilor care s-au remarcat în teatrele de operaţii din afara ţării, desfăşurate sub egida Alianţei Nord-Atlantice sau ONU, cât şi personalităţilor invitate la acest moment aniversar. Festivitatea s-a încheiat prin dezvelirea unei plăci comemorative dedicate împlinirii a 130 de ani de la înfiinţarea acestei mari unităţi şi defilarea militarilor din structurile subordonate, în acordurile muzicii militare a garnizoanei Craiova.
Brigada 2 Infanterie „Rovine“ a fost înfiinţată la 1 aprilie 1883 sub denumirea Divizia 2 Mecanizată „Mihai Viteazul“. În cei 130 de ani de existenţă, brigada a cunoscut mai multe denumiri şi reorganizări, participând la marile bătălii ale celor două războaie mondiale, dând multe jertfe pe câmpurile de luptă pentru eliberarea Basarabiei, în timpul Primului Război Mondial, şi apoi în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei, Cehoslovaciei şi a unei părţi din Austria. Începând cu anul 1996, structurile brigăzii au luat parte la misiuni de menţinere a păcii şi la misiuni internaţionale de stabilitate în ţări din Africa, Balcanii de Vest şi Orientul Mijlociu (Afganistan şi Irak). (Diac. Ioniţă Apostolache, Gheorghe Cioiu)