Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
IPS Irineu va inaugura Centrul „Mitropolitul Firmilian“
Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu va inaugura marţi, 26 iulie, Centrul de zi pentru persoane vârstnice "Mitropolitul Firmilian". La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi din partea Organismului Intermediar pentru Implementarea Programului Operaţional Regional, Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, din partea autorităţilor publice locale, membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, angajaţi ai Asociaţiei "Vasiliada", precum şi alţi reprezentanţi ai ONG-urilor cu activităţi în domeniul social din Craiova şi nu numai. Destinat persoanelor vârstnice, Centrul de zi "Mitropolitul Firmilian" va oferi servicii sociale pentru 350 de beneficiari pe toată perioada de sustenabilitate a proiectului. Astfel, în fiecare zi, timp de opt ore, 20 de persoane vârstnice vor fi asistate şi îndrumate de personalul centrului. Investiţia face parte din contractul de finanţare pentru proiectul "Acces social - reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea centrului social de zi pentru persoane vârstnice "Mitropolitul Firmilian"", prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de organism intermediar şi Arhiepiscopia Craiovei. Recepţia la finalizarea lucrărilor a avut loc în data de 8 iulie a.c.



.jpg)
