Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
IPS Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului,
Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a primit astăzi, 12 martie, titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, informează Radio TRINITAS, citat de BASILICA.
Cea mai înaltă distincţie academică ce se poate oferi unei personalităţi în viaţă, pentru merite ştiinţifice sau culturale deosebite, i-a fost decernată Înaltpreasfinţiei Sale în Aula filialei din Baia Mare a Universităţii arădene. În luarea deciziei instituţia a avut în vedere întreaga activitate a arhipăstorului Maramureşului şi Sătmarului din cei 37 de ani de arhierie, în special în plan cultural.
Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Cristian Ştefan, consilier cultural al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului: „La această manifestare a fost prezent chiar Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţia sa Timotei Seviciu, căruia i s-au alăturat şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Arhiepiscopiei Maramureşului şi Sătmarului, precum şi membrii Permanenţei Eparhiale, protopopi, preoţi, invitaţi, dar şi studenţi ai Universităţii de Vest «Vasile Goldiş» din Arad. Trebuie să spunem că acelaşi titlu deja s-a hotărât să-i fie conferit şi de către Senatul Universităţii de Nord din Baia Mare, eveniment ce va avea loc pe data de 15 aprilie anul curent”.



.jpg)
