Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
IPS Mitropolit Laurenţiu împlineşte 15 ani de arhierie
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi-a aniversat astăzi, 10 august, onomastica, iar mâine ierarhul împlineşte 15 ani de la hirotonirea ca arhiereu. Momentele au fost sărbătorite la Sibiu printr-o slujbă de Te-Deum oficiată în capela Facultăţii de Teologie din Sibiu.



.jpg)
