Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
IPS Mitropolit Nifon, la 25 de ani de arhierie
Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, a împlinit ieri 25 de ani de slujire arhierească. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de felicitare. Cunoscut profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti, a fost şi documentarist principal, secretar al Sectorului Relaţii Externe Bisericeşti în cadrul Administraţiei Patriarhale. La 24 noiembrie 1985 a fost hirotonit episcop-vicar patriarhal, iar la 11 ianuarie 1994 a fost ales episcop al noii Eparhii a Sloboziei şi Călăraşilor, pentru ca în anul 1999, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să îl aleagă Arhiepiscop al Târgoviştei. IPS Mitropolit Nifon participă din 1974 la diferite congrese şi întruniri ecumenice peste hotare şi face parte din delegaţiile Bisericii Ortodoxe Române.



.jpg)
