Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
IPS Părinte Mitropolit Laurenţiu, în mijlocul credincioşilor din Poieniţa şi Bogata Olteană
Biserica „Sfântul Nicolae” din Poienița, județul Sibiu, a fost resfințită duminică, 29 septembrie, de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care apoi a slujit Sfânta Liturghie. Locașul de cult a fost renovat în ultimii ani prin eforturile comunității formate din doar 15 persoane, cu sprijinul mai multor binefăcători.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre iubirea aproapelui. Ierarhul i-a felicitat pe credincioșii din micul sat sibian și pe toți binefăcătorii care le-au stat alături în toți acești ani pentru a finaliza lucrările de renovare a bisericii, dând dovadă de iubire față de semeni și față de comunitățile din apropiere.
Şi credincioșii din Bogata Olteană, județul Brașov, au primit binecuvântare arhierească, sâmbătă, 28 septembrie, când Mitropolitul Ardealului a stropit cu apă sfințită lucrările efectuate în ultima perioadă la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, ctitorită de regretatul profesor de teologie de la Sibiu, părintele Spiridon Cândea, fiu al satului. După slujba de binecuvântare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul „Anatoly” din Brașov.



.jpg)
