În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
IPS Pimen împlineşte astăzi 80 de ani
Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împlineşte astăzi 80 de ani. Cu acest prilej, la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“ va avea loc astăzi, începând cu ora 9:00, Sfânta Liturghie, care va fi oficiată de către IPS Pimen, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie va avea loc un Te Deum şi o agapă frăţească.
IPS Pimen s-a născut pe 25 august 1929 în satul Herăşti, comuna Greabăn, judeţul Buzău. În anul 1948 a fost închinoviat la Mănăstirea Neamţ, unde urmează cursurile Seminarului monahal. În 1951, pe 10 martie, a fost călugărit, iar pe 29 iunie a fost hirotonit diacon. În anul 1957 a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti, an în care este numit stareţ al Mănăstirii Putna, după ce este hirotonit ieromonah. Pe 24 iunie 1982 a fost hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar pe 24 ianuarie 1991 a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Aici a iniţiat construirea Căminului de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou“, a Casei de copii de la Dolhasca, a Căminului de bătrâni de la Bogdăneşti şi a Căminului de bătrâni de la Groşi. De asemenea, la iniţiativa IPS Pimen a fost înfiinţat Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei“ din Suceava. (C.C.)