În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
IPS Teofan a oficiat Sfântul Maslu în parohia Focuri, Protopopiatul Hârlău
Credincioşii parohiei Focuri din Protopopiatul Hârlău, alături de preoţii Petrică Cristinel Stavarache şi Florin Ionuţ Ciuclea, l-au avut în mijlocul lor vineri, 21 septembrie, pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a săvârşit Taina Sfântului Maslu în Biserica cu hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva". La slujba oficiată la ceas de seară au participat peste 10 preoţi, în frunte cu pr. Nicolae Crăciun, protopopul Protopopiatului Hârlău, şi sute de credincioşi veniţi atât din parohia Focuri, cât şi din împrejurimi.
La finalul sfintei taine săvârşite, IPS Teofan i-a acordat părintelui Petrică Cristinel Stavarache distincţia de iconom stavrofor pentru activitatea deosebită desfăşurată în cele două parohii pe care le-a păstorit de-a lungul timpului. A urmat apoi cuvântul de bun venit al pr. protopop Nicolae Crăciun, adresat Înalt Preasfinţitului Teofan, pentru dragostea arătată prin venirea în parohia Focuri, şi cuvântul pr. paroh Petrică Cristinel Stavarache, care a făcut un scurt istoric al parohiei şi care a vorbit despre bucuria credincioşilor pe care-i păstoreşte de a-l avea pentru prima dată ca oaspete pe IPS Teofan. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, IPS Teofan a subliniat rolul şi importanţa slujbei Sfântului Maslu. "Taina Sfântului Maslu a fost gândită de Dumnezeu şi lăsată ca dar Bisericii pentru alinarea credincioşilor care în sufletul şi în trupul lor sunt atinşi de suferinţă şi durere. Este multă suferinţă în lume, pe de o parte, din cauza prea multelor păcate săvârşite de noi şi de strămoşii noştri, iar pe de altă parte, din îngăduinţa lui Dumnezeu, care doreşte ca omul să se întoarcă mai grabnic, mai sincer şi mai puternic la El. De aceea, trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască răbdare în suferinţă şi în încercare, iar mai apoi tămăduire, dacă aceasta e voia Lui, fiindcă boala şi suferinţa sunt o cruce pe care trebuie să o purtăm pe umerii sufletelor noastre. Pe de altă parte însă, dacă sunteţi sănătoşi, să aveţi grijă cu ce vă hrăniţi şi să nu puneţi prea mult la inimă suferinţele şi încercările prin care treceţi. Aveţi grijă de sănătatea voastră şi, mai presus de toate, să vă încredinţaţi nădejdea în Dumnezeu, care ştie ce e bine şi de folos pentru fiecare, şi să fiţi aproape de Cel care v-a creat, prin faptele cele bune, prin rugăciune, prin prezenţa la Dumnezeiasca Liturghie, prin păstrarea zilelor de post, prin naştere de copii. În acelaşi timp, se cuvine ca inimile voastre să fie sus la Domnul, pentru a se desprinde de pământul păcatelor, de noroiul patimilor şi de ambiţiile de tot felul", a spus IPS Teofan. După săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, IPS Teofan, alături de soborul slujitor, a sfinţit casa parohială a comunităţii din Focuri, ridicată prin strădania părintelui paroh Petrică Cristinel Stavarache, ajutat de enoriaşi. (T. Rusu)