Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
IPS Teofan, alături de 38 de preoţi, într-un pelerinaj în Israel
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de 38 de preoţi, se află în pelerinaj în Ţara Sfântă începând de joi, 29 octombrie 2009, până pe 5 noiembrie. Pe parcursul celor şase zile vor fi vizitate Sfântul Mormânt din Biserica Învierii, Bethleemul, Ierihonul şi Lacul Ghenizaret. Pelerinajul reprezintă a doua parte a unui proiect, prima parte fiind desfăşurată în perioada 2-7 octombrie 2009, când IPS Teofan a vizitat Locurile Sfinte împreună cu 34 de personalităţi ai vieţii publice din Moldova. După cum ne-a relatat pr. Andrei Zlăvog, directorul Centrului de Pelerinaj „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Iaşi, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei participă la cel de-al doilea pelerinaj cu preoţii din toate protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor pentru a crea o legătură strânsă cu aceştia şi pentru a se bucura împreună de vizitarea Locurilor Sfinte. Pr. Andrei Zlăvog ne-a mai spus că pentru două familii de preoţi costul biletului a fost sponsorizat de un bun creştin. (C.C.)



.jpg)
