„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Iubitorii muzicii psaltice s-au întrunit săptămâna trecută la Iaşi
Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, a organizat săptămâna trecută „Concertul extraordinar de muzică bizantină“, în cadrul Masterclass-ului de cânt bizantin. La manifestare au asistat sute de ieşeni iubitori ai muzicii psaltice, informează mmb.ro. Masterclass-ul de cânt bizantin este, ca şi eveniment, o premieră în România, şi s-a bucurat şi anul acesta, ca şi anul trecut, de participarea unor personalităţi de talie internaţională în domeniul cercetării, predării şi interpretării muzicii noastre bisericeşti. Scopul principal al acestei manifestări a fost acela ca participanţii să-şi însuşească o cât mai largă viziune asupra principiilor fundamentale pentru o interpretare corectă a muzicii bizantine, principii pe baza cărora cineva ar putea să studieze mai apoi particularităţile interpretative ale psaltichiei româneşti, pentru o bună deosebire de celelalte popoare ce practică această muzică. Începând de luni, 6 iulie, până joi, 9 iulie, peste 100 de elevi, studenţi, monahi, monahii, profesori, dar şi iubitori ai muzicii bizantine au participat la cursurile practice de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, susţinute de Lykourgos Angelopoulos şi Georgios Konstantinou. Concertul de la Catedrala mitropolitană s-a desfăşurat în două părţi. În prima parte a concertului, dirijat de Lykourgos Angelopoulos, au cântat toţi participanţii la cursuri, iar în cea de-a parte, sub bagheta lui Adrian Sârbu, Lykourgos Angelopoulos şi Georgios Konstantinou, au fost intonate cu preponderenţă cântări greceşti, de cursanţii din categoria „avansaţi“. La finalul concertului a avut loc o recepţie la Centrul Eparhial Iaşi în cadrul căreia au susţinut alocuţiuni invitaţii, dar şi organizatorii acestui eveniment. Binecuvântarea Mitropolitului Teofan cu prilejul desfăşurării Masterclass-ului de cânt bizantin a fost transmisă de pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a apreciat în acelaşi timp colaborarea dintre Biserică şi Universitatea de Arte din Iaşi.