Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Izvorul harului vindecării izvorăşte din lucrarea Duhului Sfânt“
Vineri, 25 aprilie, pelerinii au participat în acest an în număr mare la slujba hramului Mănăstirii Bujoreni din judeţul Vaslui. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Corneliu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej a fost adusă de la Catedrala episcopală din Huşi racla în care se află un fragment din moaştele Sfintei Muceniţe Chiriachi.
Cea mai mare aşezare monahală din Episcopia Huşilor a îmbrăcat vineri, 25 aprilie 2014, straie de sărbătoare. Programul liturgic dedicat Izvorului Tămăduirii la Bujoreni a început joi seara, după ce au fost întâmpinate moaştele Sfintei Chiriachi de la Catedrala episcopală din Huşi. Apoi, un sobor de preoţi a slujit Privegherea şi apoi Sfânta Liturghie, care s-a terminat spre orele dimineţii.
În ziua hramului, după slujba Aghesmei mici, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii. PS Corneliu a rostit cu acest prilej un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii din Vinerea Săptămânii Luminate. „Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare pe care noi o întâmpinăm în Vinerea luminată, în vinerea de după Învierea Domnului şi care, din punct de vedere istoric, aduce aminte de o minune care s-a întâmplat în oraşul Constantinopol, în secolul al VII-lea, când un orb a fost vindecat în momentul în care s-a spălat cu apă dintr-un izvor. Până în ziua de astăzi, în acel loc, există o biserică din care izvorăşte apă care are puteri vindecătoare. De altfel, Biserica Mântuitorului Iisus Hristos este un spital duhovnicesc care vindecă bolile sufleteşti şi apoi pe cele trupeşti. Boala trupească este o suferinţă şi, în acelaşi timp, un avertisment adresat omului că ceva în viaţa lui nu este în regulă. De aceea, ele sunt îngăduite de Dumnezeu având un scop pedagogic, adică de a ne cerceta pe noi înşine şi viaţa noastră şi de a vedea în ce stare ne aflăm. Când intrăm în Biserică, intrăm în împărăţia lui Dumnezeu. Acolo, gândurile şi faptele noastre trebuie să fie aşa cum le doreşte Dumnezeu. Izvorul harului vindecării izvorăşte din lucrarea Duhului Sfânt care sfinţeşte şi binecuvântează toate şi care ne cheamă pe noi, oamenii, la cunoaşterea Adevărului, care este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Fără El nu există nicio şansă de salvare, dar nici de vindecare. Toate bolile din lume au un singur Doctor adevărat, care priveşte întotdeauna oamenii cu mare compasiune şi cu mare milă, şi anume pe Mântuitorul Iisus Hristos“, a explicat Episcopul Huşilor. La finalul slujbei, protos. Euharist Micu, stareţul Mănăstirii Bujoreni, a mulţumit Preasfinţitului Corneliu pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi pentru că a binecuvântat ca răspunsurile la strană să fie oferite de Corala „Dignus est“ a Episcopiei Huşilor. „Mulţumim Preasfinţitului Corneliu pentru că ne umple inimile de bucurie prin sfaturile şi prin cuvântul de înţelepciune. Mulţumim soborului de preoţi care a slujit alături de PS Corneliu, precum şi tuturor credincioşilor“, a spus protos. Euharist Micu. La final, a avut loc o agapă frăţească la care au participat toţi pelerinii.



.jpg)
