În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Jucării şi colinde pentru copiii abandonaţi
În perioada premergătoare sărbătorii Naşterii Domnului, elevii învaţă să dăruiască, să asculte, să mângâie, să sprijine persoanele de lângă ei aflate în suferinţe sufleteşti sau trupeşti. Elevii voluntari, membrii ai Clubului Impact de la Liceul "Miron Costin" din Iaşi, desfăşoară în această perioadă numeroase acţiuni de binefacere în rândul copiilor abandonaţi şi cu deficienţe.
Spiritul Crăciunului tradus prin generozitate creştină este cultivat an de an şi în rândul elevilor de la Liceul Teoretic "Miron Costin" din Iaşi, care organizează numeroase acţiuni de voluntariat. Reprezentanţii consiliului elevilor au vizitat vineri, 16 decembrie, copiii cu dizabilităţi de la Grupul Şcolar "Vasile Pavelcu" Iaşi, "prilej cu care le-au încântat inimile cu un frumos colaj de colinde şi le-au oferit daruri", după cum ne informează conducerea liceului. Acestei acţiuni i-a urmat ieri seară o alta, de vestire a sărbătorii Crăciunului: un concert de colinde a fost susţinut de membrii grupului Impact de la "Miron Costin" la parohia "Sfântul Nectarie" din Alexandru cel Bun, "partener al Clubului în mai toate acţiunile sale". De asemenea, astăzi, de la ora 16:30, aceeaşi artizani ai colindului vor susţine în faţa colegilor şi profesorilor un spectacol ce se va derula în aula Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi. De asemenea, elevii vor aduce mângâiere în sufletul copiilor abandonaţi, derulând, pentru al doilea an consecutiv, campania "O jucărie abandonată pentru un copil abandonat", beneficiari fiind copiii din Centrul "Sf. Nicolae" din cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă". "În cadrul unei activităţi devenite deja tradiţie, al doilea an la rând, elevii Liceului Teoretic "Miron Costin" Iaşi au derulat sub genericul "O jucărie abandonată pentru un copil abandonat" campania de colectare de jucării, ai căror beneficiari vor fi copiii din Centrul "Sf. Nicolae" din cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă". Miercuri, 21 decembrie, reprezentanţii consiliului elevilor vor îmbina plăcutul cu generozitatea, le vor oferi mici daruri şi îi vor încânta cu colindele tradiţionale", se arată într-un comunicat semnat de prof. Viorica Dobre, directorul instituţiei de învăţământ. Clubul Impact "Miron Costin" Iaşi sărbătoreşte Săptămâna Naţională Impact şi prin participarea la campania "România de Impact" cu proiectul "Te iubesc, mami!", care îşi propune să aducă bucurie şi să ajute un grup de 10 mame din comunitatea locală a Clubului care îşi cresc copiii singure şi se confruntă cu multe dificultăţi şi neajunsuri. Potrivit iniţiatorilor proiectului, acesta va fi implementat în martie 2012 şi va fi finanţat de un antreprenor privat ce doreşte să rămână anonim.