Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Jurnalism bisericesc la Facultatea de Teologie din Bucureşti
Din această toamnă, Facultatea de Teologie "Justinian Patriarhul" din Bucureşti aduce în atenţia licenţiaţilor care vor să urmeze cursuri postuniversitare două noi programe de master, pe lângă cele şase existente, informează BASILICA. Primul program de master este intitulat "Misiunea şi teologia socială a Bisericii" şi este adresat absolvenţilor de la specializarea Teologie Asistenţă Socială. Cel de-al doilea program de master, care constituie o noutate pentru Facultatea de Teologie din Bucureşti, este "Comunicare şi comuniune eclesială în spaţiul ortodox", care va oferi studenţilor cursuri de jurnalism bisericesc.



.jpg)
