Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„La Judecata de apoi omul se va privi ca într-o oglindă“
Acestea sunt cuvintele Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, rostite în cadrul Sfintei Liturghii oficiate ieri, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, la biserica cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“, „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ şi „Sfântul Ierarh Nectarie“ din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi.
Biserica „Sf. Nectarie“ din Iaşi a fost neîncăpătoare ieri, în „Duminica lăsatului sec de carne“, când IPS Teofan a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de şapte preoţi şi diaconi. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost întâmpinat în faţa „catedralei“ din cartierul Alexandru cel Bun de preoţii slujitori, în sunetul clopotelor şi al cântării „Pre Stăpânul“. Credincioşii, prezenţi ca de obicei într-un număr mare la Sfânta Liturghie, i-au oferit flori arhipăstorului lor. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a binecuvântat pe enoriaşi, după care s-a închinat la racla unde se află moaştele Sfântului Nectarie. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură, în care a făcut referire la Evanghelia din Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. „Biserica aşază în faţa credinţei şi evlaviei noastre un moment crucial atât din istoria întregului neam omenesc, cât şi din viaţa fiecărui locuitor al acestui pământ. Înainte de începerea Postului Mare, omul are în faţa ochilor credinţei sale momentul pe care îl va trăi împreună cu toţi semenii săi din toate locurile şi timpurile. Duminica de astăzi este numită «a Înfricoşătoarei Judecăţi». Nu cunoaştem când va fi, deşi anumite elemente le găsim în spusele Mântuitorului Hristos, în cartea cea sfântă a Apocalipsei. Viaţa fiecărui om se va desfăşura într-o clipă în faţa ochilor noştri şi a întregii lumi“, a spus IPS Teofan, care a continuat să vorbească despre textul scris de Sfântul Apostol Pavel către locuitorii din Corint, citit ieri în cadrul Sfintei Liturghii, care aminteşte despre „fratele“ pentru care a murit Hristos. „Hristos aşteaptă de la noi să ne hrănim cu rugăciune“ „Cel pentru care a murit Hristos este orice bărbat, orice femeie, de orice culoare şi trăitori în orice vreme de-a lungul istoriei. Întreaga umanite care a trăit de-a lungul veacurilor va avea parte de imaginea vieţii fiecăruia. Pe acest imens ecran, numit «cartea vieţii», vom vedea toate sufletele de care ne-am bătut joc, toate în-tâlnirile noastre frumoase, toate gândurile noastre de bine, toate acele persoane cu care noi am relaţionat. La Judecata de apoi omul se va privi ca într-o oglindă. Va avea o privire reală, autentică şi obiectivă asupra a tot ceea ce a împlinit în această lume“, a mai adăugat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a continuat cuvântul de învăţătură prin interpretarea cuvântului „frate“ din evanghelie, făcută de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei şi Jicei din Serbia. „Fratele despre care Sfânta Evanghelie vorbeşte astăzi (n.r. - ieri), că l-am hrănit sau nu l-am hrănit, că l-am vizitat în închisoare sau nu, că l-am îmbrăcat sau l-am lăsat gol, că l-am binecuvântat sau l-am blestemat, este interpretat de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici în două feluri. În inima fiecărei persoane se află Însuşi Domnul Hristos. Toate cele pe care le împlinim în legătură cu semenii noştri îl ating pe Domnul Hristos. Al doilea sens pe care îl descoperă Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici porneşte de la cuvântul Sfântului Apostol Pavel, «căci nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine». Noi suntem chemaţi să avem grijă de «fratele» nostru Hristos, care se află înlăuntrul nostru. Hristos aşteaptă de la noi să ne hrănim cu rugăciune, cu iertare faţă de aproapele, cu post, cu spovedanie, cu împărtăşanie“, a mai învăţat Înalt Preasfinţia Sa în cuvântul rostit la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Biserică neîncăpătoare în duminici şi sărbători A urmat un cuvânt din partea pr. Petrică Lehaci, parohul bisericii „Sf. Nectarie“, care a mulţumit IPS Teofan pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi pentru faptul că i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi la slujbă. „Zidind această biserică, am explicat de ce a trebuit să o construim aşa de mare. Căci iată, astăzi, ca şi în celelalte duminici şi sărbători, biserica noastră s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Am zidit acest sfânt lăcaş, iar pe de altă parte nu am neglijat zidirea bisericii din sufletele credincioşilor, prin faptul că Sfânta Liturghie se săvârşeşte în fiecare zi, din data de 15 octombie 2006. Taina Sfântului Maslu are loc de trei ori pe săptămână, iar duminica, după Sfânta Liturghie, se citeşte Acatistul Sfântului Nectarie“, a menţionat pr. paroh, care a adus apoi mulţumiri Prea Sfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotului Constantin Andrei, protopop al Protoieriei Iaşi I, prezent la slujba de ieri, Consiliului Parohial, dar şi credincioşilor pentru sprijinul acordat în ultimii ani Bisericii „Sf. Nectarie“. IPS Teofan a citit apoi credincioşilor aşezaţi în genunchi o rugăciune de dezlegare.