În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
La Patriarhie a început seminarul „Acţiunea creştină împotriva traficului de persoane“
La Palatul Patriarhiei Române au debutat ieri lucrările seminarului „Acţiunea Creştină împotriva traficului de persoane. Combaterea traficului de fiinţe umane - dincolo de aparenţe“.
La sesiunea de deschidere au participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi alţi membri ai Sfântului Sinod, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, reprezentanţi ai altor biserici creştine din România şi Europa de Est, ai Acţiunii Creştine şi de Lucru în Reţea împotriva Traficului de Fiinţe Umane (CAT), ai Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Forumului Român pentru Refugiaţi şi Migranţi (ARCA), Asociaţiei pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare şi Educaţie (ADPARE), ai uniunilor sindicale, precum şi membri ai Caritas Bucureşti, profesori, studenţi şi jurnalişti specializaţi în domeniu. Patriarhul BOR a deschis lucrările seminarului cu un mesaj către participanţi, prin care a subliniat că traficul de persoane este un păcat grav care afectează integritatea chipului lui Dumnezeu în om. „Traficul de persoane este un păcat grav şi un pericol social cu urmări deosebit de grave, care loveşte în demnitatea persoanei şi degradează societatea umană. Traficul de persoane depersonalizează omul, îl distruge fizic şi spiritual şi îl transformă în sclav, într-o marfă care nu mai are valoare, într-un producător de profit. Traficantul privează victima de darul divin al libertăţii şi lezează demnitatea de persoană, striveşte puterea de a gândi, siluindu-i voinţa şi batjocorindu-i sentimentele prin folosirea forţei, ameninţării, molestării, a terorii psihice şi a altor mijloace coercitive violente. Dumnezeu nu a dat nimănui drept de viaţă şi de moarte asupra omului şi nimeni nu are dreptul să transforme persoana umană în obiect de profit“, a spus Părintele Patriarh. În continuare, au vorbit IPS Ioan Robu şi secretarul general al Comisiei Bisericilor pentru Migranţi în Europa (CCME), Doris Peschke. Aceasta a subliniat angajamentul bisericilor la nivel internaţional împotriva traficului de persoane. În finalul sesiunii de dimineaţă, au avut intervenţii Adrian Lemeni, consilier al prim-ministrului Popescu-Tăriceanu şi Ioana Stăncel, reprezentantă a Senatului României. În partea a doua întâlnirii, comisarul Dumitru Licsandru, preşedinte al „Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane“, împreună cu reprezentanţi ai ARCA şi AIDRom, a dezbătut problema redefinirii a ceea ce înseamnă traficul de persoane şi au lansat Centrul de Prevenire şi Combatere a Traficului de Fiinţe Umane. Sesiunile au continuat în după amiaza zilei de ieri, cu discuţii privind ansamblul la nivel regional şi naţional al traficului de persoane, în vederea exploatării prin muncă. Lucrările continuă astăzi la sediul IGPR, din strada Mihai Vodă, nr. 6, sectorul 1 Bucureşti. Scopul seminarului este de a evalua activitatea desfăşurată până acum de membrii reţelei regionale şi de a stabili noi acţiuni menite să prevină şi să combată traficul de persoane în anul 2008. În numărul de luni al „Ziarului Lumina“ veţi putea citi un material amplu de la acest eveniment.