Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Lăcaș nou de pomenire în parohia prahoveană Homorâciu
Credincioșii Parohiei Homorâciu din Protopopiatul Vălenii de Munte, județul Prahova, au de duminică, 26 mai, un nou lăcaș pentru săvârșirea slujbelor de înmormântare și a celor de pomenire pentru cei trecuți la Domnul. Lucrările la noul edificiu ridicat în cimitirul parohial au fost binecuvântate de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a săvârșit apoi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, ierarhul a oferit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mai multe ordine și distincții pentru ctitori și ostenitori.
În Duminica a 4-a după Paști, 26 mai, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a poposit în mijlocul credincioșilor Parohiei Homorâciu, săvârșind slujba de binecuvântare a capelei edificate în cimitirul parohial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele protoiereu Mihail Peneș de la Protopopiatul Vălenii de Munte; părintele protosinghel Antim Nae, de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, care este fiu al acestui sat; părintele paroh Tiberiu-Florin Cojanu, precum și alți clerici din parohiile învecinate.
La finalul rânduielii de consacrare a lăcașului, care a primit hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre însemnătatea acestui tip de edificiu bisericesc pentru orice comunitate parohială. „O astfel de capelă într-un cimitir ortodox este necesară întrucât Biserica noastră este o Biserică mărturisitoare a Învierii. Noi mărturisim că viaţa de pe pământ nu se încheie la mormânt, ci continuă în Împărăţia lui Dumnezeu pentru cei care cred în El, pentru cei care Îl mărturisesc şi îşi sfinţesc viaţa cu fapte bune. De aceea, noi nu-i numim pe cei care trec din această viaţă «trecuţi în nefiinţă», ci îi numim «adormiți». Ei sunt aşezaţi lângă biserici sau cimitire întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice”, a spus Preasfinţia Sa.
În continuare, la Altarul de vară amenajat lângă biserica parohială, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia teologul George-Cosmin Gurău a fost hirotonit întru diacon.
După lecturarea pasajului evanghelic (Ioan 5, 1-15), Preasfinţia Sa a tâlcuit înțelesurile textului scripturistic, vorbind despre suferinţa slăbănogului şi simbolismul aşteptării sale îndelungate pentru primirea vindecării. „Minunea săvârşită de Mântuitorul la Vitezda, în apropiere de Poarta Oilor sau Poarta Sfântului Ştefan, ne vorbeşte despre faptul că Dumnezeu priveşte către cei care rămân singuri. Lumea din toate timpurile a fost lovită de o grea suferinţă, iar această suferinţă, dincolo de boală, de neîmpliniri, de eşecuri, este suferinţa singurătăţii, pentru că omul care se afla la scăldătoarea Vitezda nu avea pe nimeni. Era de 38 de ani într-o permanentă aşteptare şi, pentru că oamenii nu l-au ajutat, a venit Dumnezeu Însuşi să îl ajute. (...) Părinţii Bisericii ne spun că toate cele relatate de Evanghelistul Ioan nu sunt întâmplătoare. Marii exegeţi au găsit similitudini între cei 38 de ani şi anii care ne sunt amintiţi în cărţile lui Moise de peregrinare a poporului iudeu în pustie, până când au murit toţi cei din urmă şi o generaţie nouă s-a ridicat. Ei îi reprezintă pe cei care odinioară aşteptau împlinirea cuvântului Domnului, ceea ce s-a întâmplat până la urmă. Cele cinci pridvoare ale scăldătorii sunt cele cinci cărţi ale lui Moise, care au importanţa lor, dar nu pot face nimic fără Cuvântul tămăduitor, fără binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos. El nu a venit să strice Legea, ci să o desăvârşească, El Însuşi împlinind-o şi fiind model şi celorlalţi”, a arătat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Recunoștință pentru ctitori și ostenitori
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a transmis un cuvânt de apreciere din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru lucrarea misionară desfășurată în parohie, felicitând pe toți cei care au sprijinit edificarea noii capele. Totodată, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oferit din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române o serie de distincții principalilor ctitori ai noului lăcaș de pomenire.
Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru clerici a fost oferit părintelui paroh Tiberiu-Florin Cojanu. Paul-Ioan Grigore, primarul comunei Izvoarele, și Cosmin Fleancu au primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni. Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu” a fost acordat Lilianei Popovici. Diploma omagială a Anului 2024 cu medalie comemorativă a fost acordată următorilor: Lucian Dragomir, Mariana Trică, Mihaela-Daniela Trică, Gheorghe-Cosmin Cristea, Ion-Ionuț Ciocea și Vasile Dafina. Consiliul parohial și Comitetul parohial au primit Distincția de vrednicie cu chipul Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Părintele paroh a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru ordinul oferit și pentru grija părintească arătată comunității parohiale. De asemenea, i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru prezența în mijlocul credincioșilor, pentru oficierea sfintelor slujbe și pentru bogatul cuvânt de învățătură, oferindu-i un aranjament floral.