Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Lansarea monografiei Bisericii „Sfântul Dimitrie“ din Suceava
Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ organizează astăzi, în Sala „Dom Polski“ din Suceava, lansarea monografiei Bisericii „Sfântul Dumitru“. Lucrarea a fost realizată de părintele Justinian Remus Cojocar şi diac. prof. dr. Vasile Demciuc de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava. Evenimentul va fi urmat de o seară culturală la care vor participa Corala preoţească „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi“, Grupul Folcloric „Muguraşul“ de la Şcoala Generală Nr. 1 din Suceava şi alţi artişti suceveni care vor susţine un recital de pian şi vioară. (C.C.)



.jpg)
