Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Lansarea proiectului de modernizare a sediului FSS
La sediul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, aflată în Iaşi pe Str. Costache Negri nr. 48, va avea loc astăzi, la ora 11:00, conferinţa de lansare a proiectului "Modernizarea infrastructurii serviciilor sociale a FSS". La această conferinţă vor participa reprezentanţi ai FSS şi ai constructorului. Proiectul de modernizare a clădirii se va desfăşura pe parcursul a 16 luni şi va cuprinde intervenţii tehnice la parter, mansardă şi la exterior, fiind finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Obiectivul proiectului îl constituie îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor sociale din municipiul Iaşi şi judeţul Iaşi. (C.C.)



.jpg)
