În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Laudă de seară în cinstea unuia dintre ocrotitorii românilor din afara granițelor
Programul liturgic dedicat sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, care se desfășoară în perioada 21-28 octombrie 2021, a continuat duminică seară cu slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț. Slujba a fost săvârșită la Altarul de vară din vecinătatea Catedralei Patriarhale de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș.
Credincioșii din Capitală și pelerinii care și-au îndreptat pașii pe Dealul Patriarhiei au participat duminică la slujba Privegherii săvârșită în cinstea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, unul dintre ocrotitorii românilor din afara granițelor României, care s-a nevoit și a trecut la cele veșnice în Țara Sfântă. Cinstitele sale moaște se află în această perioadă spre închinare în Baldachinul Sfinților, alături de raclele cu sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a vorbit despre viața Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, explicând că sfântul s-a rugat foarte mult pentru lume. „În acea vreme erau provocările cele mari ale ideologiilor celor fără de Dumnezeu. Erau persecuțiile asupra oamenilor credincioși și asupra unor oameni care nu erau vinovați, dar care au avut de pătimit. Sfântul Ioan Iacob s-a rugat pentru țara noastră, dar și pentru cei din Țara Sfântă, unde au fost războaie. De asemenea, s-a rugat pentru creștinii de acolo ca să rămână și să nu se lase biruiți de încercările pe care le aveau și să păstreze intensitatea și frumusețea comunității creștine locale. A strălucit cu nevoințele, cu privegherile, rugăciunile și cu cercetarea textelor sfinte. (...) Lui i s-a vestit că va pleca la ceruri și a scris pe peretele peșterii sale data când va pleca la Domnul. Deși a stat în mormânt din anul 1960 până în anul 1980, nu s-a schimbat, trupul său devenind purtător de mireasmă și făcător de minuni. Cu știința Patriarhului Benedict al Ierusalimului a fost mutat în biserica Mănăstirii «Sfinții Ioan și Gheorghe» de la Hozeva și așezat în raclă. Sfântul Ioan a devenit o podoabă a acestei patriarhii, precum și un izvor de har și de binecuvântare pentru pelerinii care vin la locurile sfinte”, a spus Preasfinția Sa.
Paraclisul aflat la subsolul Catedralei Naționale îl va avea ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamț. De asemenea, în piciorul Sfintei Mese a Altarului Catedralei Naționale a fost așezat și numele tatălui Sfântului Ioan Iacob, soldatul Maxim, împreună cu numele tuturor eroilor cunoscuți ai României. Soldatul Maxim a murit pe front în Primul Război Mondial.
Cântările de laudă în cinstea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.