Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Lecţie deschisă la biserică, pentru fixarea cunoştinţelor
La Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Bucium, din Protopopiatul Iaşi 2, va avea loc astăzi o lecţie deschisă a elevilor clasei a XI-a de la Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi“ din Iaşi, cu tema „Elementele de iconografie şi prezentarea importanţei icoanelor în biserică“. La această manifestare, iniţiată de profesoara de Religie Mihaela Tatiana Amarandei, vor participa mai mulţi profesori care predau diferite discipline la această şcoală. „Va fi o lecţie de fixare şi evaluare a cunoştinţelor elevilor, întrucât am predat conţinutul lecţiilor. Vom evalua cunoştinţele predate şi vom fixa mai bine învăţăturile pe care le reţin elevii cu privire la sfintele icoane şi la distribuirea lor în biserică. Vom analiza pereţii din afara sfântului lăcaş, iar, treptat, vom vedea ce conţine pronaosul, naosul, catapeteasma şi sfântul altar. Dorim astfel să scoatem în evidenţă importanţa şi temeiul zugrăvirii icoanelor“, a declarat prof. Mihaela Tatiana Amarandei. (C.C.)



.jpg)
