În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Lecţii gratuite de chitară la Biserica „Brânduşa“ şi Biblioteca „Aman“
Biserica "Sfântul Nicolae" - Brânduşa din Craiova organizează, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman", lecţii gratuite de chitară. Cursurile se desfăşoară în perioada 1 iulie - 10 septembrie a.c., de două ori pe săptămână (luni şi miercuri), în cadrul celor două locaţii şi sunt predate de Gigi Smădoi, cântăreţ bisericesc la Parohia Brânduşa din Craiova. Proiectul are ca scop îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe muzicale în rândul tinerilor iubitori de muzică. Cei interesaţi pot obţine mai multe informaţii din cadrul Secţiei audio-video a Bibliotecii "Aman" din Craiova. (Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
