Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Liceenii de la „Mihai Eminescu“ - Bârlad au cabinet de Religie
La Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“ din Bârlad a avut loc pe 9 decembrie 2009 inaugurarea cabinetului de Religie. Sala de clasă este dotată cu cele necesare desfăşurării în bune condiţii a orei de Religie. „Cabinetul dispune de un laptop şi de un videoproiector, precum şi de o bibliotecă pusă la dispoziţia elevilor. Iniţiativa a fost luată în urma consultării elevilor, care au fost, încă de la început, deosebit de entuziaşti şi receptivi. Dorinţa mea a fost aceea de a-L prezenta pe Dumnezeu elevilor într-un limbaj mai accesibil lor“, a declarat pr. Vlad Bojian, profesor de Religie la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“ din Bârlad. (C.C.)



.jpg)
