Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Licitaţie la Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli“ - Petroasa Mare, judeţul Timiş
Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, localitatea Petroasa Mare, judeţul Timiş, Arhiepiscopia Timişoarei, organizează licitaţie pentru adjudecarea lucrărilor de pictură din nou în tehnica tempera (320 mp), pentru pictori de categoria I sau a II-a cu studii superioare. Pictorii interesaţi vor prezenta mănăstirii, până cel târziu pe 30 iulie 2014, ofertele de execuţie însoţite de CV-ul şi portofoliul de lucrări, urmând a fi analizate în şedinţa Consiliului mănăstiresc din data de 31 iulie 2014, de la ora 17:00. Ofertele se vor trimite la adresa: Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, loc. Petroasa Mare, nr. 312, jud. Timiş. Persoană de contact: stareţ Ştefan Mateş, tel. 0741.235.702.



.jpg)
