După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Liderii religioşi ai lumii despre combaterea sărăciei
Capitala Uniunii Europene de la Bruxelles a fost marţi, 19 iulie, gazda unor dezbateri pe tema combaterii sărăciei şi a incluziunii sociale din întreaga lume. Participanţi la discuţii au fost douăzeci de reprezentanţi ai principalelor religii ale lumii, care au răspuns invitaţiei Comisiei Europene. Din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale. "Concluzia celor trei preşedinţi ai Parlamentului şi Consiliului European a fost unanimă, în sensul că au semnalat contribuţia foarte importantă pe care comunităţile religioase şi Biserica o au în societatea de astăzi şi mai ales în combaterea sărăciei, lucru pe care Biserica îl face de peste 2.000 de ani", a declarat IPS Mitropolit Iosif pentru Radio TRINITAS, citat de Agenţia BASILICA. Participanţii au subliniat faptul că depăşirea crizei actuale va fi posibilă numai când oamenii şi justiţia socială se vor afla în centrul politicilor europene.



.jpg)
