Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, de sărbătoarea Bunei Vestiri
Biserica noastră sărbătoreşte duminică, 25 martie, Buna Vestire. În această zi este o rânduială deosebită, urmând să fie săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, după cum ne-a relatat pr. prof. Andrei Zăgan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi. "În ziua de 25 martie, când sărbătorim slăvitul praznic al Bunei Vestiri, avem o rânduială aparte. Întrucât acest praznic este de o importanţă deosebită în iconomia mântuirii neamului omenesc, Biserica Ortodoxă săvârşeşte în această zi o rânduială deosebită, şi anume Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, unită cu Vecernia zilei următoare. Aceasta se întâmplă când sărbătoarea Bunei Vestiri cade în timpul săptămânii (de luni până vineri). În anul în care ne aflăm, sărbătoarea Bunei Vestiri cade în duminica din săptămâna a patra a Postului Mare. Prin urmare se va săvârşi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, tocmai pentru a nu ştirbi din plinătatea numărului de zece liturghii ale acestui sfânt care se oficiază pe parcursul unui an bisericesc", a spus pr. prof. Andrei Zăgan. Amintim că Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de zece ori în perioada anului bisericesc: în ziua de pomenire a Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie), în ajunul praznicului Naşterii Domnului (24 decembrie), în ajunul praznicului Botezului Domnului (5 ianuarie), în primele cinci duminici din Postul Mare, în Sfânta şi Marea Joi şi în Sfânta şi Marea Sâmbătă din Săptămâna Patimilor. (C. Ciofu)



.jpg)
