Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Liturghie arhierească în biserica Centrului Ortodox „Vasiliada” din Oradea

Liturghie arhierească în biserica Centrului Ortodox „Vasiliada” din Oradea

Data: 25 Septembrie 2010

Duminică, 26 septembrie, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în vizită la Parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Oradea-Velenţa.

Cu acest prilej, Chiriarhul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi prima Sfântă Liturghie arhierească în biserica nou construită, cu hramurile "Sfântul Ierarh Vasile cel Mare" şi "Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon", de la Centrul Ortodox "Vasiliada" al parohiei, situat la intrarea dinspre Băile Felix în municipiul Oradea.

Piatra de temelie a noii biserici a fost sfinţită de către Preasfinţitul Sofronie în data de 20 aprilie 2008, la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, edificiul ajungând deja la stadiul finisărilor interioare şi exterioare. Spaţiul liturgic a fost inaugurat de către Preasfinţia Sa în data de 8 august 2010, începându-se săvârşirea sfintelor slujbe.

Parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Oradea-Velenţa desfăşoară o bogată activitate social-filantropică, având în grijă un cămin de bătrâni în cadrul Fundaţiei "Consistoria Efrem Banianin" a parohiei, în vechea clădire a Consistoriului orădean, şi un centru pentru persoane vârstnice, "Vasiliada", în incinta căruia s-a zidit noua biserică.