Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie arhierească în Parohia Abrud-Sat, Protopopiatul Câmpeni
Comunitatea de credincioşi din Parohia Abrud-Sat, Protopopiatul Câmpeni, a participat, în Duminica a 9-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură, adresat celor prezenţi, cu privire la pericopa evanghelică a duminicii: „Astăzi, există în lume oameni care L-au întâlnit pe Hristos pe mări tot atât de sălbatice precum era atunci Marea Galileei. Dar una din marile descoperiri ale vieții este aceea că stresul, nevoia și dezolarea pot să-L aducă pe Domnul imediat lângă noi. Când existența noastră devine o mare a tulburărilor care clocotește, Hristos este acolo, în umbră, veghind asupra noastră. El este capabil să aducă, numaidecât, pacea și calmul. În mijlocul asperităților și furtunilor de tot felul, Mântuitorul vine la noi, prietenii Săi, și ne spune: «Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!» (Mt. 14, 27)”.
Cu acest prilej, parohul Pavel Moldovan a fost hirotesit iconom pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Abrud-Sat a fost edificată în anii 1784-1787, pe temelia unui vechi locaș de cult, biserică strămutată ulterior în comuna Buceș, judeţul Hunedoara. Referitor la întâiul locaș de închinare, în data de 2 august 1760, în curtea bisericii, a fost arestat călugărul Sofronie de la Cioara. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost pictată în anul 1976 de către pictorul Tiberiu Mihon din Târgu-Mureș.