Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Liturghie arhierească în Parohia Băile Felix, Protopopiatul Oradea
În Duminica a 28-a după Pogorârea Sfântului Duh, 13 decembrie, a Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Băile Felix, Protopopiatul Oradea.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificaţia parabolei rostite de Mântuitorul Iisus Hristos.
„Ne tâlcuiesc Părinții Bisericii că cei aleși, cei puțini sunt cei care au răspuns chemării care este adresată tuturor. Așadar, prezența noastră la Cina Domnului nu este condiționată de ospitalitatea lui Dumnezeu, căci ea este fără de margini, ci strict de disponibilitatea noastră interioară de a ne dori cu adevărat să fim lângă Cel ce este Gazda și Cina. Refuzul politicos al celor dintâi nu aduce furia Gazdei, ci Își deschide și mai larg porțile spre primirea cât mai multor oameni în veșnicia alături de El, la Cina Sa, unde comunicarea de acolo se face în baza cuminecării de aici”.
Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie l-a hirotonit diacon pe teologul Ștefan Aron Morlocan pentru Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Oradea, unde va fi diacon misionar.
Preotul paroh Vasile Marius Bara a mulţumit ierarhului pentru grija faţă de această parohie încă de la sfințirea și punerea pietrei de temelie, în urmă cu mai bine de nouă ani, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci.
Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” și „Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina” este una dintre cele mai recent construite locașuri de cult din Eparhia Oradiei.