Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Liturghie arhierească în Parohia Valea Loznei
De sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, vineri, 21 mai, Preasfinţitul Petroniu, Episcop al Episcopiei Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Valea Loznei, Protopopiatul Jibou. Această parohie, unde nu a slujit de foarte multă vreme un ierarh, se adaugă parohiilor în care Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu a oficiat liturghii arhiereşti cu caracter misionar (pr. G.G.)



.jpg)
