Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie arhierească la Altarul de vară al Parohiei Băile Felix
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Băile Felix din Protopopiatul Oradea, duminică, 10 iulie, slujind pentru prima dată la Altarul de vară al enoriei aflate în zona metropolitană a municipiului Oradea.
La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioși, bună parte fiind veniți din diferite colțuri ale țării pentru tratament în stațiunea balneoclimaterică. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură prin care a pus în lumină importanța redescoperirii autentice a chipului lui Dumnezeu, subliniind disponibilitatea fără limite și dragostea necondiționată a lui Dumnezeu față de oameni: „Sutașul este un străin în Țara Sfântă și are o slugă bolnavă și vine să-I ceară Fiului lui Dumnezeu întrupat să-l vindece. Domnul Hristos, pentru credința centurionului, îi vindecă sluga, văzând, astfel, iubirea nețărmurită a lui Dumnezeu față de oameni, căci deși poporul Israel rămâne poporul ales, nici un popor nu este micșorat înaintea lui Dumnezeu și nici un om nu este vrednic de dispreț, ci vrednic de a primi mila lui Dumnezeu. De aceea, Domnul nostru Iisus Hristos vindecă sluga sutașului, nu se uită la circumstanțe, la împrejurări, la condiția omului. Nu s-a uitat la cel care-L roagă, că este roman și nu iudeu”.
La final, ierarhul s-a rugat pentru iertarea și odihna veșnică în Împărăția lui Dumnezeu a Episcopului Vasile Coman, al patrulea arhipăstor al Oradiei Mari, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit 30 de ani. Pr. paroh Vasile-Marius Bara a adresat mulțumiri ierarhului şi i-a oferit un album cu fotografii surprinse în cadrul vizitelor arhierești la Parohia Băile Felix.