După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Liturghie arhierească la Biserica „Învierea Domnului” din Târgu Mureș
La praznicul Sfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Învierea Domnului” din cartierul Tudor Vladimirescu al municipiului.
Credincioşii prezenţi au fost îndemnaţi să frecventeze cât mai des biserica, pentru a primi binecuvântarea Sfintei Treimi: „Noi, care suntem botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, avem chemarea să devenim și să fim locașuri ale Sfintei Treimi. Trebuie să avem încredere că fiecare Persoană a Sfintei Treimi este Cineva căreia putem să-I vorbim familiar și să-I adresăm o dorință și o rugăciune. Fiecare Persoană a Sfintei Treimi este Cineva pe care Îl putem iubi și preamări. Avem datoria să frecventăm biserica, locașul bisericesc, unde sunt concentrate la maximum sfințenia și iubirea Preasfintei Treimi, care ne eliberează de patimi și de tot răul și care ne oferă nenumărate daruri cerești și tot binele”.
Comunitatea credincioșilor de la Biserica „Învierea Domnului” este păstorită de preotul Ioan Pintilie, de la Parohia Târgu Mureș - „Sfinții Români”, pr. Ciprian Citirigă, de la Parohia Târgu Mureș VII, sector 2, și pr. Iuliu Oprea, de la Parohia Târgu Mureș VII.



.jpg)
