Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Slujire arhierească la Biserica „Sfinții Arhangheli”-Trei Stejari din Sibiu
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Duminica a 24-a după Rusalii în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Trei Stejari din Sibiu. La final, a fost săvârșită slujba de pomenire a arhid. prof. dr. Constantin Voicu, la șapte ani de la trecerea sa în veșnicie.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Liturghia arhierească din această duminică a deschis programul duhovnicesc al hramului din acest an de la biserica sibiană. Credincioșii din cartierul Trei Stejari au participat în număr mare la Sfânta Liturghie și au asculat cuvântul de învățătură al ierarhului, prin care a tâlcuit Evanghelia duminicii, a Învierii fiicei lui Iair.
„Înţelegem un lucru foarte important din această Evanghelie, şi anume că, atunci când ne dorim să fim părtaşi unei minuni pe care Mântuitorul o poate săvârşi pentru noi, la cererea noastră, trebuie să-L invităm în casa noastră. În momentul în care ne dorim să fim ai lui Hristos, trebuie să-L chemăm la noi, în casele noastre, în sufletele noastre şi pentru ca să-L chemăm trebuie să mergem la El, acolo unde este El. Suntem acum cu toţii prezenţi aici, în biserică, pentru ca să-L rugăm pe Mântuitorul Hristos să vină şi la noi. (…) Modul în care săvârşeşte această minune ne convinge că El este Stăpânul vieţii şi al morţii”, a spus ierarhul.
Pr. conf. dr. Ioan Mircea Ielciu de la Parohia „Sfinții Arhangheli” II i-a mulțumit ierarhului pentru slujire și i-a oferit o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos.
A urmat slujba de pomenire pentru arhid. prof. dr. Constantin Voicu, fost rector al Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu - actuala Facultate de Teologie, care a trecut la Domnul în 13 noiembrie, în urmă cu șapte ani. La parastas au participat membri ai familiei regretatului profesor de patrologie, ucenici, apropiați și foști colaboratori. Cu acest prilej, pr. conf. dr. Lucian Dumitru Colda de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a rostit un cuvânt de evocare a personalității regretatului profesor sibian.



.jpg)
