În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Liturghie arhierească la cea mai mică parohie din Protopopiatul Paşcani
Biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, din Gura Văii - Protopopiatul Paşcani, a primit luni, 23 aprilie 2012, vizita Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a ţinut cuvânt de învăţătură.
Cele 20 de familii ale parohiei Gura Văii din Protopopiatul Paşcani, alături de credincioşi veniţi din Paşcani, din Moţca şi din Criveşti, şi-au sărbătorit luni ocrotitorul bisericii, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Alături de credincioşii păşcăneni a fost Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi a ţinut cuvânt de învăţătură. Soborul de preoţi care a slujit alături de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul a fost format din pr. Ciprian Cătălin Iacob de la parohia Gura Văii, pr. Ioan Gigi Daniel, misionar de caritate la Spitalul Municipal din Paşcani şi secretar al Protopopiatului Paşcani, pr. Costel Olariu, paroh la Biserica "Sfânta Vineri" din Paşcani, pr. Aurel Iacob, paroh la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Moţca, şi pr. Liviu Moraru de la parohia Criveşti. După săvârşirea Sfintei Liturghii, credincioşii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine şi au primit rugăciunea de dezlegare rostită de Preasfinţiul Calinic. Un alt motiv de bucurie pentru credincioşii prezenţi a fost aniversarea pr. Costel Olariu, ctitorul bisericii din Gura Văii, care a împlinit luni 58 de ani. "Cea mai recentă minune a Sfântului Gheorghe este cea de acum, că ne-a adunat pe toţi în această sfântă biserică şi am slujit Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfinţitul Calinic", a spus pr. Costel Olariu, paroh la Biserica "Sfânta Vineri" din Paşcani şi ctitorul bisericii din Gura Văii. "Ne bucurăm că de la an la an biserica de aici se schimbă în bine şi că enoriaşii parohiei Gura Văii pot aduce laudă lui Dumnezeu la biserica din satul lor. Felicităm pe toţi cei care au ctitorit şi ajutat la construcţia acestei biserici, preoţi şi enoriaşi", a declarat pr. Ioan Gigi Daniel. "Suntem cea mai mică turmă din protopopiat, dar o turmă care este des cercetată de ierarhii noştri, drept pentru care, în numele meu şi al enoriaşilor, mulţumesc Preasfinţitului Calinic pentru bucuria şi binecuvântarea ce a adus-o în sufletele noastre prin venirea Preasfinţiei Sale în parohia noastră", a spus pr. Ciprian Cătălin Iacob, parohul bisericii din Gura Văii. (Tudorel Rusu)